POȚI ÎNVĂȚA O MESERIE
Vino să înveți o meserie alaturi de noi.
Cine
Învăţământul dual este organizat după clasa a VIII-a, ca parte a învăţământului secundar superior.
La învățământul dual se pot înscrie absolvenții de clasa a VIII-a, cu situația școlară încheiată (fără corigențe), indiferent de localitatea de reședință.
Înscrierea nu este condiționată de promovarea examenelor din cadrul Evaluării Naționale.
Absolvenţii învăţământului obligatoriu, care întrerup studiile, pot fi cuprinşi într-un program de învăţământ dual până la împlinirea vârstei de 26 de ani.
Cum
Înscrierea în învățământul dual se face cu ajutorul fișei de înscriere, care se completează și se eliberează la secretariatele unităților de învățământ gimnazial.
Admiterea elevilor se realizează în conformitate cu Metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul dual, aprobată prin ordin al Ministrului Educaţiei Naţionale.
Metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul dual
De asemenea, pentru înscriere, se va avea în vedere respectarea calendarului de admitere.
Cand
Calendarul admiterii în învăţământul dual, pentru calificări de nivel 3, se elaborează anual de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.
Admiterea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul dual, în anul şcolar 2022- 2023, se va desfășura potrivit cadrului normativ aprobat de Ministerul Educației, respectiv Ordinul 5.439/26.09.2022
*pentru calendarul complet, verificați Ordinul 5.439/26.09.2022

DESPRE
Bun venit tuturor celor interesați de învățământul dual.
Învăţământul dual oferă absolvenţilor posibilitatea de a intra pe piaţa muncii şi în acelaşi timp, de a își continua pregătirea profesională la un nivel superior de calificare.
Acesta se desfăşoară pe baza unui contract de muncă, încheiat între agentul economic şi elev.
CE OFERĂ?
Care sunt avantajele învățământului dual.
Elevii care aleg sistemul dual beneficiează de o serie de avantaje pe care sistemul clasic al învățământului profesional nu le poate oferi. De la bursa lunară de minim 400 de lei, până la practica de specialitate efectuată sub îndrumarea operatorilor economici – viitori angajatori, sistemul dual îți oferă o șansă unică de a reuși în viață.
Ai nevoie de indrumare?
Sună-ne la numărul +40 268 405000
Scrie-ne la adresa de email invatamantdual@brasovcity.ro